Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind Ion N.Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.
    Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-l impune definitiv in literatura romana, dupa care publica si alte volume de versuri, romane, numeroase articole.
    I. Poezia filozofica cuprinde mai multe subteme:
1.  Poezia autodefinirii:
    Ideea ca omenirea este dominata de manifestari contradictorii:

    Omul este plamadit din materie si spirit:
    Alte   poezii:   "Nehotarare",    "Binecuvantare",   "Omule   si dumneata?", "Buruianu, nu stiu care" (vol. "Hore");
Omul este totusi o fire angelica, pura, o creatie divind: "Denie cu clopote";
    2. Arta poetica:
Cuvantul este omnipotent, atotputernic, esenfa universului, crez poetic incarcat de forta creatoare:
Omagiul adus operei literare, cartii, creatiei spirituale:
Aceeasi arta poetica ilustreaza si poezia "Testament".
Elogiul adus poeziei, stihurilor este exprimat in poeziile: "Dor dur", "Din drum".
Estetica uratului este maniera literara in care inovatia stilistica argheziana consta in revalorificarea cuvintelor, dandu-le noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice, pot schimba esenta universului. Semnificativ pentru estetica uratului este volumul intitulat sugestiv "Flori de mucigai", insa definita de insusi Arghezi in poezia "Testament":
Estetica uratuiui este dusa la apogeu in poeziile care exprima blesteme de sorginte populara, pe care Arghezi le revalorifica, provocand o puternica impresie:
In alte poezii, estetica uratuiui devine violenta, satiricul este deseori grotesc:
    3. Viziunea asupra mortii:
Spaima de moarte este ilustrata in poezia "Duhovniceasca": "Ce noapte groasa, ce noapte grea!/ A batut in fundul lumii cineva,/ E cineva sau,
poate, mi se pare./ Cine umbla fara lumina,/ Fara luna, fara lumanare/ Si s-a lovit de plopii din gradina?";
Moartea este un joc, pe care fiecare om trebuie sa-l joace si cu care trebuie sa se invete: "Puii mei, bobocii mei, copiii mei!/ Asa e jocul,/ Il joci in doi, in trei,/ Il joci in cate cati vrei,/ Arde-l-ar focul!" ("De-a v-afi ascuns").
    II. Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat "intre credinta si tagada", Tudor Arghezi a creat - intre anii 1927 -1967 -16 psalmi publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiaia, ca o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu)
    III. Poezia iubirii:
Iubirea este un sentiment protector, dus pana la extazul familiar, o necontenita chemare a iubitei, amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care Arghezi presara ironii incantatoare:
Iubirea este starea superioara a ingemanarii celor ce se iubesc, iubirea avand puterea de a schimba sensul existentei indragostitilor, ca in "Psalmul de taina", care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneascci:
Iubita-sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia, varietatea si splendoarea ei:
    IV. Poezia sociala. Arghezi exprima o atractie surprinzatoare pentru fata dizgratioasa a lumii, o piacere a cruzimii, un spectacol al degradarii umane:
Ilustreaza scabrosul, putreziciunea vietii omenesti:

Arghezi ramane solidar cu cu cei multi, care trudesc in anonimat, infrumusetati de munca aspra, dar cinstita, in timp ce aceia care trandavesc sunt degradati. moral, jalnici. Poetul se simte mandru pentru cei simpli si cinstiti si revoltat si dispretuitor fata de cei "plini de bube", cum li numeste pe boieri.
    Poezia de revolta sociala este exprimata in volumul "1907-Peizaje" din 1955, in care poeziile-pamflet "Cuvant inainte", "Pe razatoare", "Lipsesc morminte" ilustreaza drama rascoalei taranesti intr-un limbaj deosebit de impresionant.
Volumul "Cantare omuiui" din 1956 este o adevarata sociogonie, ilustrand in imagini poetice de o puternica expresivitate artistica evolutia omuiui de-a lungul devenirii sale ("Nascocitorul"), pana la omagiul adus acestuia pentru descoperirea tainei tainelor, atomui ("Cel ce gandeste singur").
    V. Poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are Arghezi pentru universul inconjurator, alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. In proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe sapte silabe"), asearnana conditia omuiui cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hord in grddind"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu").
Inca din primul volum, "Cuvinte potrivite", Arghezi isi dovedeste inclinatia afectiva pentru aceasta lume gingasa, delicata, inocenta a vietuitoarelor, fata de care el are o dependenta afectiva. In poezia "Cantec de adormit Mitzura", precum si in "Cantec de cununie", urarea calda, sincera exprima bucuria si entuziasmul eului liric pentru lumea copilariei:
    VI. Poezia peisajului. Natura este, in poezia argheziana, fie "spital de intristare si cainta" ("Tarziu de toamna"), fie extazianta, exuberanta, pentru ca "Din invierea sufletului de izvor/ Beau caprele-amintirilor" ("Vant de toamna"), fie sub forma descrierii naturii dezlantuite ("Prigoana").
    VII.  Poezia inscriptiilor este alcatuita de poeziile cu poarta acest titlu semnificativ pentru reflectiile profunde ale poetului cu privire la datoriile oamenilor fata de semenii lor, fata de familie, fata de tara, fata de credinta stramoseasca, cuprinzand un imens univers, de la gaze la oameni, de la uratul regasit intr-o multitudine de ipostaze la sublim.
Poezia "Inscriptie pe biserica" poate fi o adevarata arta poetica argheziana ce exprima aspiratia lui Tudor Arghezi spre nemurire prin creatia sa literara, amintind de "Numai poetul", poezie programatica eminesciana.
"Toti au fost un timp. Eu sunt.
Eu in cer. Ei in pamant."

Tudor Arghezi aduce in literatura romana o opera ce se distinge printr-o noutate izbitoare atat in teme, cat si in limbajul poetic, savarsind o revolutie in poezia romaneasca. "In poezia argheziana intalnim o alta vegetatie, o alta configuratie a spatiului si a cosmosului, un alt sentiment al timpului decat acelea cu care eram obisnuiti din poezia anterioara, dar mai ales un alt spirit. Universul nu este, totusi, cu mult mai vast decat ni-l descoperise Eminescu, dar este esentialmente altul". (Ion Simut)