|
|
|
Publicat : January 07, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Momente si schite | Vazut de
: 285 ori | Unrated
|
|
|
Ultima emisiune
La răspântia unei mahalale mărginaşe, străluceşte de departe în fel de fel de feţe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească: plouă ca prin sită şi bate vânt rece. începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu paşi grăbiţi. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie şi intră în cârciumă.
- Bună seara.
- Bună seara, d-le Iancu, răspunde negustorul de la tarabă.
- E cineva d-ai noştri p-aci?
- încă n-a venit nimeni.
- Nici d. Tomiţa?
-Nu... Pesemne s-a mai abătut pe undeva; dar trebuie să pice acuma.
Persoana care a intrat şi întreabă de domnul Tomiţa este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de şaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A şi pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea sa, a învăţat arta culinară de la tată-său, pe care l-a moştenit întrecându-1 în talente. De aceea, a fost un moment când casele boiereşti se băteau care mai de care să-1 aibă pe domnul Iancu. Dar arta culinară uzează grozav pe om; încet-încet, focul i-a stricat vederile acestui artist; apoi s-au întâmplat şi nişte purdalnice de friguri; a trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin; azi aşa, mâne aşa, purdalnicele de friguri nu-1 lăsau; a-ndoit, a-ntreit dozele... degeaba! în sfârşit, odată, ce să te pomeneşti, a-nceput să aibă tremurături la mâini şi aşa, un fel de ameţeli,,şi noaptea să viseze urât. Odată a căzut pe maşina de bucate şi s-a ars la obraz. A trebuit în cele din urmă să renunţe la arta lui, căci oriunde intra, i se întâmpla să-i vie ameţeală pe maşină... Acuma, de vreo câţiva ani, ce să facă?... Cere... Şi nu-1 slăbesc purdalnicele de friguri.
D. Iancu îşi comandă doza de rachiu de drojdii cu picături de pelin, trece în odăiţa din dos şi se aşază la o masă în colţ. Aci e locul de întâlnire a trei buni camarazi si prieteni: domnul Iancu Bucătarul, coana Zamfira Muscalagioaica şi domnul Tomiţa Barabanciu. Pe când d. Iancu gustă doftoria, să vază dacă este potrivită din amărăciune, iată că intră şi cocoana Zamfira, o persoană de vreo cincizeci de ani trecuţi.
Această persoană, care a pierdut de mult un ochi şi uzul comod al mânii drepte şi al piciorului drept, are o istorie poate şi mai interesantă decât amicii şi camarazii ei. A iubit!... De la o fragedă vârstă s-a furat din casa părintească - tatăl ei era cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri. Complicele acestui furt era un tânăr viorist plin de talent. Peste un an, s-a furat de la primul ei complice; al doilea complice era un foarte distins cobzar; peste doi ani, alt complice şi, în sfârşit, aşa din doi în doi ani, uneori chiar mai des, din complice în complice, a avut nenorocirea să dea peste unul care a pretins cununie în regulă, şi care, îndată ce s-a văzut furat, n-a înţeles, ca toţi ceilalţi, că regulele cele mai elementare ale galanteriei îl obligau să renunţe la orice scandal: acesta era celebrul Mitache Muscalagiul, un piept şi o forţă erculeane. A pândit-o, a prins-o la un chef cu ultimul ei complice, cântând bucăţi alese din repertoriul părintelui ei, s-a năpustit asupra-i, a lovit-o, a sucit-o, a tăvălit-o, a zdrobit-o... Celălalt fugise ca un laş... Când a lăsat-o Muscalagiul din mâni, juna Zamfira era o masă inertă. Iată cauza întreitei ei betegeli. Curând.
după această scenă atât de dramatică, a murit şi Muscalagiul de o violentă afecţiune de piept. Ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă şi de piciorul drept?... Acuma, cere.
Cocoana Zamfira salută graţios pe camaradul ei, îi întinde mâna stângă şi se aşază alături, pe când băiatul din prăvălie i-aduce o ţuiculiţă.
- D. Tomiţa n-a venit? întreabă coana Zamfira.
- Nu, răspunde d. Iancu.
- Unde-o fi umblând?
Zicând astea, scoate din sân o legăturică, o pune pe masă, o ţine cu mâna dreaptă şi cu stânga o dezleagă. Din legăturică scoate un pumn de mărunţiş, dintre care alege cu băgare de seamă câteva bucăţi, să le arate camaradului.
- Le-ai văzut sărăciile astea noile, domnule Iancule? -Le-am văzut... procopseală! semn de calicie, coană
Zamfiro!
- S-a stricat ţara asta, domnule Iancule! Care cum trece: „Crede, babo, că e criză!..."
- Nu vezi dumneata, coană Zamfiro, dacă a ajuns visteria să facă bani de tinichea!...
Pe când vorbesc cei doi camarazi, iată că intră şi d. Tomiţa Barabanciu. îl cheamă astfel fiindcă, din tinereţe şi până acum câţiva ani, a fost toboşar municipal. Umblând, cu toba lui, de colo până colo, pe vreme bună şi pe zloată, vara pe arşiţă, iarna pe ger, a contractat un reumatism articular acut, pe care nu 1-a putut combate decât cu rachiu de izmă fiert cu piper. Oricând îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina. Obosit, de atâta carieră, s-a retras cu o pensioară^ de treizeci de lei, ca infirm din cauză de serviciu, şi ca să nu stea degeaba toată ziua, să-şi mai facă de lucru - acuma, cere. D. Tomiţa intră având aerul foarte contrariat. Se vede că-1 încearcă la încheieturi. Băiatul din prăvălie a înţeles aceasta şi aduce numaidecât, fără comandă, rachiul de izmă cu piper. D. Tomiţa salută politicos pe camarazi, se aşază lângă ei tăcut şi dă repede pe gât o doză; apoi se scutură din umeri; parcă s-au mai alinat înţepăturile reumatismului. De aceea, pacientul se mai înseninează la faţă şi intră în conversaţie:
- Aţi văzut banii ăi noi?
- Sărăciile de tinichea?... Uite-le, zice cucoana.
- Coană Zamfiro, să nu zici vorba asta... Dumneata nu-nţelegi cum e chestia...
- Cum e?
- Peste câteva zile scoate visteria tot d-ăştia de râte douăzeci de parale. Care va să zică...
- Care va să zică... zice d. Iancu.
- Care va să zică... zice coana Zamfira.
- Care va să zică - zice d. Tomiţa - din câţi ne dă câte un ban pe zi, dacă doi-trei s-ar întâmpla să n-aibă alte mărunţele decât d-ăi de câte douăzeci, atunci asta face un condei de câţiva frăncuţi pe lună... Aţi înţeles?...
N-apucară să răspunză camarazii dacă au înţeles sau nu teoria financiară a lui d. Tomiţa, şi s-aude dincolo în cârciumă înjurând cineva, foarte supărat cine ştie de ce; apoi, îndată, uşa odăiţii se deschide de perete, şi intră părintele Matache, urmat de paracliserul lui, urmat de băiat, care aduce pe tavă o jumătate de pelin tulburel cu două pahare curate. Cei trei camarazi salută pe părintele, care-i blagosloveşte, aşezându-se cu paracliserul la masa din potrivă. Coana Zamfira, care de vreo câteva momente s-a încălzit bine, zice:
- Părinte Matache, săru' mân, sfinţia ta ai văzut pe ăştia noi?
- Şi merge şontâc-şontâc la masa părintelui să-i arate bănuţii de nichel.
- I-am văzut!... răspunde părintele cu humor.
- Da... părinte Matache, săru' mâna, o să scoată şi de douăzeci de parale?... Dom' Tomiţa zice... Bara-banciu...
- O să scoată!... O să vedeţi voi ce-o să scoată! -Ce?
- Pe dracu o să-1 scoată, vai de capul vostru!
- Ce-o să scoată, părinte? întreabă d. Iancu.
- Ce?... lasă că o să vedeţi voi, pârliţilor, ce!
- Ce-o să scoată, părinte Matache, săru' mâna?
- O să scoată de câte două parale... -Ce?!
- Şi de câte-o para! -Când?!
-Acu, zilele astea...
- De câte două parale?
- Şi de câte-o para!
- De câte-o para!
- Trăsni-i-ar Maica Domnului!!!
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Poezia "Glossa" de Mihai Eminescu a aparut in 1883, in volumul de "Poezii", ingrijit de Titu Maiorescu, aceasta creatie fiind cea mai reusita dintre cele patru variante scrise de poet. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
81
|
| » Articole vazute |
2206920
|
| » Numar categorii |
26
|
|
