Profilul autorului Mihai T.'s Sa nu faci negot decât cu bani gheata, a da pe datorie duce la neîntelegeri si la ruperea relatiilor.

Soacra cu trei nurori

de Ion Creanga

Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte.

O răzeşie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe paseri alcătuiau gospodăria babei. Pe lîngă acestea mai avea strînse şi părăluţe albe pentru zile negre ; căci lega pa­raua cu zece noduri şi tremura după ban.

Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stînga celei bătrîneşti. Dar tot atunci luă hotărîre nestrămutată a ţine feciorii şi viitoarele nurori pe lîngă sine — în casa bătrînească — şi a nu orîndui nimic pentru împărţeală pană aproape de moartea sa. Aşa făcu ; şi-i rîdea inima babei de bucurie cînd gîndea numai cît de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mîngăiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine : „Voiu privighea nurorile, le-oiu pune la lucru, le-oiu struni şi nu le-oiu lasa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i târna uşoară ! — aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte ! — nu s-a putut plînge că l-am înşelat, sau i-am risipit casa ; ...deşi, cîteodată erau bănuiele... şi mă probozea... dar acum s-au trecut toate !"

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi cîştigau mulţi bani. Celui mai mare îi veni vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvîrtej să-i găsească mireasă ; şi în cinci-şese sate, abie-abie putu nimeri una după placul ei: nu prea tînără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu, şi baba îşi luă că­meşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cîrtească de toate cele.

După ce s-a sfîrşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora ră­mase cu soacra. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cuiu. „De ce mi-am făcut cleşte ? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi scoboară de acolo un ştiubeiu cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cînepă şi vreo două dimerlii de pasat.

— Iată ce am gîndit eu, noro, că poţi lucra nopţile. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malaiu ; şi cînd a veni barbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costiţe de porc, de cele afumate, din pod, şi, Doamne, bine vom mînca ! Acum deodată, pană te-i mai odihni, ie furca în brîu, şi pană mîni dimineaţă să găteşti fuioarele aceste de tors, penele de strujit şi mălaiul de pisat. Eu mă las puţin, că mi-a trecut ciolan prin ciolan cu nunta voastră. Dar tu să ştii că eu dorm iepureşte ; şi, pe lîngă işti doi ochi, mai am unul la ceafă, care şede purure deschis şi cu care văd, şi noaptea şi ziua, tot ce se face prin casă. Ai înţeles ce ţi-am spus ?

— Da, mămucă. Numai ceva de mîncare...

— De mîncare ? O ceapă, un usturoiu ş-o bucată de mămăligă rece din poliţă sunt destul pentru o nevastă tînără ca tine... Lapte, brinză, unt şi ouă de-am pute sclipui să ducem în tîrg ca să facem ceva parale ; căci casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău şi eu nu vreu să-mi pierd comîndul.

Apoi, cînd însera, baba se culcă pe pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dînd a înţelege nurori-sa că are s-o privi-gheze ; dar somnul o cuprinse îndată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe cînd soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă ; acuş la strujit pene, acuş îmbăia tortul, acuş pisa mălaiul şi-l vîntura de bUc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spală faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa să munci biata noră pană după miezul nopţii ; dar, despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de malaiu. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi începu a trînti ş-a plesni prin casă, încît biata noră, care de-abie aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mîna soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. Incet-încet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţămită cu alegerea ce-a făcut. Peste cîteva zile, cărăuşii sosesc şi tînăra nevastă, văzîndu-şi bărbăţelul, mai uită de cele necazuri !

Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ie un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintăi, cu deosebire numai că aceasta era mai în vîrstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică.

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămîn iar cu soacra acasă. După obiceiu, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, spuind nurorilor să fie harnice şi dîndu-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit.

Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se îndemnau la treabă, şi lucrul ieşea gîrlă din mînile lor. Iară soacra huzurea de bine.

Dar binele, cîteodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de însurat şi feciorului celui mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. Intr-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă Ia vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună !

După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile rămîn iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine sara, se culca după obiceiu. Cele două nurori, văzînd pe cea mai tînără codindu-se la treabă, îi zic :

— Da' nu te codi, că mâmuca ne vede.

— Cum ? Eu o văd că doarme. Ce fel de treabă e aceasta ? noi să lucrăm, Şl     Scl doarmă ? !

— Nu căuta că horăieşte, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochiu neadormit, cu care vede tot ce facem, ş-apoi tu nu ştii cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei.

— La ceafă ?... vede toate ? n-am mîncat moarea ei ?... Bine că mi-am adus aminte... Dar ce mîncăm noi, fetelor hăi ?

— Ia, răbdări prăjite, dragă cumnăţică... Iar dacă eşti flămîndă, ie şi tu o bucată de mămăligă din colţar şi cu nişte ceapă şi mănîncă.

— Ceapă cu mămăligă ? d-apoi neam de neamul meu n-a mîncat aşa bucate ! Da  slănină nu-i in pod ? unt nu-i ? ouă nu sunt ?

— Ba sunt de toate, ziseră cele două, dar sunt a mămucăi.

— Eu cred că tot ce-i a mămucăi e ş-ai nostru, şi ce-i al nostru e ş-al ei. Fetelor hăi ! S-a trecut de şagă. Voi lucraţi, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîneârii; ştii, cale, ceva mai omeneşte ; ş-acuş vă chem şi pe voi.

— Doamne, ce vorbă ţi-a ieşit din gură ! ziseră cele două. Vrei să ne-aprindem paie în cap ? să ne zvîrlă baba pe drum ?

— Las' dacă v-a dure capul ! Cînd v-a întreba pe voi, să daţi vina pe mine şi să lăsaţi să vorbesc eu pentru toate.

—  Apoi dar... dă !... fă cum ştii ; numai să nu ne bagi şi pe noi în belea.

— Hai, fetelor, tăceţi, gura vă meargă ; că nu-i bună pacea, şi mi-e dragă gîlceava. Şi iese cîntînd :

Vai, săracii omul prost,
Bun odor la cas-a fost !

Nu trece nici un ceas la mijloc, ş-un cuptor de plăcinte, cîţiva pui pîrpîliţi în frigare şi prăjiţi în unt, o strachinoaie de brînză cu smîntînă şi mămăliguţa erau gata. Apoi iute cheamă şi pe celelalte două în bordeiu, şi se pun la masă cu toatele.

— Hai, fetelor, mincaţi bine şi pe Domnul lăudaţi, că eu mă răpăd în cramă s-aduc şi un cofăel de vin, ca să meargă plăcintele aceste mai bine pe gît.

După ce-au mîncat ş-au băut bine, le-au venit a cînta, ca rusului din gura gîrliciului :

Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace cît ie-ai coace
Dulce tot nu te-i mai face ;
De te-ai coace toată toamna,
Eşti mai acră ăeclt coarna ;
De te-ai coace-un an ş-o vară,
Tot eşti acră şi amară ;
Ieşi afară ca o pară ,
Intri~n casă ca o coasă ;
Şezi în unghiu ca un junghiu.

Ş-au mîncat, ş-au băut, ş-au cîntat pană au adormit cu toatele pe loc.

Cînd se scoală baba în zori de ziuă, ia nurori dacă ai de unde. iese afară spărietă, dă încolo, dă pe dincolo, şi cînd întră în bordeiu, ce să vadă 7 bietele nurori jăleau pe soacră-sa... Pene împrăştiete pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părţile, cofăelul de vin răsturnat, ticăloşie mare !...

— Da' ce-i acolo ? strigă baba înspăimîntată.

Nurorile atunci sar arse în picioare ; şi cele mari încep a tremura de frică, cum e varga, şi lasă capul în jos de ruşine. Iar cea cu pricina răspunde :

— Da' bine, mămucă, nu ştii c-au venit tătuca şi cu mămuca, şi le-am făcut de mîncare, şi le-am scos un cofăel de vin, şi de aceea ne-am che-făluit şi noi oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.

— Şi m-au văzut cuscrii cum dormeam ?

— D-apoi cum să nu te vază, mămucă !

— Ş-apoi de ce nu m-aţi sculat ? Mînca-v-ar ciuma să vă mănînce ?

— D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot ; şi de aceea am gîndit că eşti mînioasă pe tătuca şi pe mămuca, de nu te scoli. Şi ei erau aşa de mîhniţi, de mai nu le-a ticnit mîncarea.

— Ei, lasă, ticăloaselor, că vă voiu dobzăla eu de acum înainte !

Şi de atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. Cînd îşi aducea ea aminte de puicele cele nadolence şi boghete, şi de vinişorul din cramă, de risipa ce s-a făcut cu munca ei, şi c-au văzut-o cuscrii dormind aşa lăfăiată, cum era, crăpa de ciudă şi rodea în nurori, cum roade cariul în lemn.

Se lehămetisiseră pană şi cele două de gura cea rea a babei ; şi cea mai tînără găsi acum prilej să-i facă pe obraz şi să orînduiască totodată şi moştenirea babei prin o diată nemaipomenită pană atunci, şi iată cum :

— Cumnatelor, zise ea într-o zi, cînd se aflau singure în vie. Nu putem trăi în casa aceasta de n-om face toate chipurile să scăpăm de hîrca de babă<

— Ei, cum ?

— Să faceţi cum v-oiu învăţa eu, şi habar să n-aveţi.

— Ce să facem ? întrebă cea mai mare.

— Ia, să dăm busna în casă la babă, şi tu s-o iei de cînepa dracului şi s-o trăsneşti cu capul de păretele cel despre răsărit, cît îi pute ; tot aşa să faci şi tu cu capul babei, de păretele cel despre apus ş-apoi ce i-oiu mai face şi eu, veţi vedea voi.

— D-apoi cînd or veni ai noştri ?

— Atunci, voi să vă faceţi moarte-n popuşoi, să nu spuneţi nici laie, nici bălaie. Oiu vorbi eu şi cu dînşii, şi las' dacă va fi ceva !...

Se înduplecară şi cele două, intrară cu toatele în casă, luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de păreţi pană i-l dogiră. Apoi cea mai tînără, fiind mai şugubaţă decît cele două, trînteşte baba în mijlocul casai ş-o frămîntă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dînsa ; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piperi, aşa că limba îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cîrc ! şi, slabă şi stîl-cită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de cînd era mireasă ; şi după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pînză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre stîrlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mîna mortului, despre găinele ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi cîte alte năzdrăvenii înfiorătoare, încît numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vîre în groapă pe biata babă.

Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit !

Pe cînd se petreceau aceste, iaca s-aud scîrţîind nişte care : bărbaţii veneau. Nevestele lor le ies întru întîmpinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gîtul bărbaţilor şi încep a-i lua cu vorba şi a-i dizmerda care de care mai măgulitor.

— Da' ce face mămuca ? întrebară cu toţii deodată cînd dejugau boii.

— Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură, mămuca nu face bine ce face ; are de gînd să ne lese sănătate, sărmana !

— Cum ? ziseră bărbaţii înspăimîntaţi, scăpînd resteiele din mină.

— Cum ? Ia, sunt vreo cinci-şese zile de cînd a fost să ducă viţeii la suhat, şi un vînt rău pesemne a dat peste dînsa, sărmana !... ielele i-au luat gura şi picioarele.

Fiii se răped atunci cu toţii în casă la patul mîne-sa ; dar biata babă era umflată cît o bute şi nici nu putea bleşti măcar din gură ; simţirea însă nu şi-o perduse de tot. Şi, văzîndu-i, îşi mişcă puţin mîna şi arătă la nora cea mare şi la păretele despre răsărit, apoi arătă pe cea mijlocie şi păretele despre apus ; pe urmă pe cea mai tînără şi jos în mijlocul casei ; după aceea de-abie putu aduce puţin mîna spre gură şi îndată căzu într-un leşin grozav.

Toţi plîngeau şi nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tînără zise, prefăcîndu-se că plînge şi ea :

— Da' nu înţelegeţi ce vrea mămuca ?

— Nu, ziseră ei.

— Biata mămucă lasă cu limbă de moarte : că fratele cel mare să ieie locul şi casa cea despre răsărit ; cel mijlociu, cea despre apus ; iară noi, ca mezini ce suntem, să rămînem aici, în casa bătrînească.

— Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse bărbatu-său.

Atunci ceilalţi nemaiavînd încotro şovăi, diata rămase bună făcută.

Baba muri chiar în acea zi, şi nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o îngropară cu cinste mare, şi toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori şi ziceau : „Ferice de dînsa c-a murit, că ştiu că are cine-o boci !"